joi, 13 mai 2010

Amanta lui Berlusconi, barlog de lux in Bucuresti


Ioana Vişan, o tânără de 22 de ani din Curtea de Argeş, a făcut vâlvă în presa internaţională după ce a fost surprinsă în anturajul lui Silvio Berlusconi, vehiculându-se intens zvonul că ar fi luat parte la adevărate orgii sexuale împreună cu premierul italian şi prietenii acestuia. Presa din “Cizmă” susţine că românca este amanta preferată a lui Berlusconi şi că a primit munţi de bani în urma serviciilor sale de escortă de lux. În urma scandalului sexual, Ioana a fugit o perioadă din Italia şi s-a ascuns în România, nu acasă la părinţi, acolo unde ar fi fost cel mai uşor de găsit, ci în Bucureşti, într-un hotel de lux, unde a plătit 1.600 de euro, chiria pe o lună.


Pe numele ei de scenă Ana Brambilla, românca din Curtea de Argeş a făcut furori în rândul bărbaţilor cu funcţii înalte din Italia, trecuţi de prima tinereţe, dar putred de bogaţi. 



Încet, încet, Ioana a ajuns preferata lui Silvio Berlusconi, premierul italian fiind fotografiat de mai multe ori în compania româncei. În toamna lui 2009, când a izbucnit acest scandal sexual, s-a spus despre tânără că este o damă de companie foarte apreciată în “Cizmă”, pe lista clienţilor săi aflându-se politicieni şi fotbalişti foarte cunoscuţi care o recompensau cu 3.000 de euro pentru fiecare noapte petrecută împreună. Românca a apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume, iar această promovare nu a făcut decât să-i crească şi mai mult cota, dar să o şi sperie în egală măsură. În Italia s-au făcut speculaţii pe marginea scandalului, partenerii de coaliţie ai lui Berlusconi fiind convinşi că la mijloc a fost mâna Mafiei care ar fi aranjat scandalul cu prostituatele pentru a-i crea probleme premierului italian.
 
Foarte speriată, tânăra a fugit în România, dorind să dispară o vreme din atenţia presei. Cum acasă nu putea merge, în primul rând pentru că familia şi vecinii sunt foarte ruşinaţi de meseria ei din Italia, iar în al doilea rând pentru că în casa natală nu se afla luxul cu care s-a obişnuit de câţiva ani, Ioana a ales Bucureştiul. Nici vorbă de o garsonieră închiriată prin Drumul Taberei, ci de un hotel luxos din buricul târgului. Hotelul aflat în vecinătatea Patriarhiei are tarife foarte ridicate şi este suficient de bine dotat pentru a satisface capriciile domnişoarei Anna Brambilla.

Vizitată în fiecare zi de prietene
În urmă cu două luni, tânăra s-a cazat acolo, cu numele din buletin, însă înainte de asta, a vrut să ştie că este în siguranţă şi nu se trezeşte cu paparazii la uşă. Toţi angajaţii hotelului au fost puşi să semneze o declaraţie pe propria răspundere că nu sulfă o vorbă despre identitatea clientei lor şi abia după aceea, Ioana şi-a luat în primire camera. Pe motiv că se afla în sesiune, deşi ieşea în oraş numai seara şi de fiecare dată chema un taxi, tânăra a locuit nu mai puţin de o lună la hotelul din zona Pieţei Unirii, lux pentru care a plătit 1.600 de euro.

 “Aproape în fiecare zi cobora în barul hotelului şi stătea cu orele în faţa laptopului. Îmi aduc aminte că era unul roz şi din această cauză ieşea în evidenţă. Dacă nu ne-ar fi pus să semnăm, poate că nici n-am fi
ştiut cine este. Dar astfel, nu a făcut decât să ne atragă atenţia şi să ne facă și mai curioşi. Era mereu camuflată cu ochelari de soare, şapcă şi s-a purtat OK cu noi. Era foarte drăguţă şi fără fiţe şi ne lăsa bacşişuri mari. Din când în când, o vizitau câteva prietene şi stăteau la bârfe tot acolo, la bar, sau urcau în camera ei”, ne-a declarat o sursă din interiorul hotelului
Patriarchy Park Residence .

Reacții:

0 comentarii: